Se anunță concurs pentru ocuparea a 2 funcții vacante de grefier.
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) posedă limba de stat şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;
e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) îndeplineşte cerinţele specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu are antecedente penale nestinse;
i) are abilităţi de utilizare a computerului;
j) cunoaşterea legislaţiei în domeniu.
Solicitanții interesați vor depune cererile, însoțite de următoarele acte:
3 copii buletin de identitate;
copia carnetului de muncă (după caz);
3 poze ¾;
certificat medical;
copiile diplomelor de studii împreună cu suplimentul şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare (după caz);
cazier judiciar;
declarația de la ANI.
formular de participare la concurs completat ( poate fi accesat aici ...);
Termenul limită pentru depunerea actelor este 17 iulie 2020, ora 17.00.
Detalii la telefonul 022 635-318, persoana de contact Popa Octeabrina, șef secția resurse umane.