A A A

ZIUA UŞILOR DESCHISE

13 Octombrie 2023 | 120

Curtea de Apel Chișinău anunță Ziua ușilor deschise, care va avea loc la 27 octombrie 2023.

În cadrul evenimentului, doritorii de a vizita Curtea de Apel Chișinău vor putea să vadă sălile de ședință, modalitatea de organizare și funcționare a instanței; vor afla despre „calea dosarului prin instanță”, de la înregistrarea primară în cadrul Direcţiei evidenţă şi documentare procesuală până la expedierea acestuia din instanță; tipurile de dosare examinate de Curtea de Apel Chișinău; precum și vor putea adresa întrebări la subiectul judiciar pentru a primi răspunsuri ce i-ar ghida în viața de zi cu zi.

Persoanele interesate de o excursie ghidată, pot expedia solicitări de vizită la adresa electronică adela.rosca@justice.md, până pe 23 octombrie 2023, ora 13.00, indicând numărul prevăzut de participanți, vârsta și datele de contact ale solicitantului responsabil, după care acesta va fi contactat de un reprezentat al Curții de Apel Chișinău.

Menționăm că, accesul în sediul Curții de Apel Chișinău, în spațiul destinat pentru justițiabili este liber, iar excursiile ghidate, se vor face în baza listelor întocmite în prealabil.

Copii cu vârsta sub 18 ani, trebuie să fie însoțiți de un matur, care va fi responsabil pentru securitatea minorilor pe durata excursiei.

Activitățile preconizate sunt publice și, astfel, imaginile foto de la excursie vor fi plasate pe pagina web a instanței și rețele de socializare. Participarea la aceste activități va reprezenta acordul excursioniștilor cu privire la publicarea imaginilor foto respective.

Ziua ușilor deschise este un eveniment de comunicare interactivă, promovată în vederea creșterii gradului de transparenţă a procedurilor judiciare, astfel încât acestea să fie accesibile fiecărui cetăţean în parte.

 

Ghenadie MÎRA

Președinte interimar al Curții de Apel Chișinău