Curtea de Apel Chișinău a avut vineri, 27 octombrie 2023, porțile larg deschise pentru toţi cei interesaţi să viziteze şi să se informeze despre activitatea şi organizarea instanţei de judecată. Această acţiune a fost organizată cu ocazia „Zilei europene a justiţiei” ce se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie în întreaga Europă, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, eveniment prin care justiţia este adusă în atenţia publicului european.
La eveniment au participat un grup de elevi de la Liceul Teoretic ”Ștefan cel Mare”, fiind abordate discuții pe teme generale de educație juridică și specificul activității Curții de Apel Chișinău, rolul judecătorului, procurorului și avocatului în procesul de judecată.
De asemenea, elevii au avut posibilitatea să viziteze unele compartimente ale instanței pentru ași forma o reprezentare clară despre activitatea Curții de Apel Chișinău.
La rândul său, elevii, au prezentat un proces de judecată simulat privind încălcarea prevederilor art. 55 din ”Codul alimentației corecte”.
Pe final, participanții au formulat întrebări cu privire la diverse aspecte legate de activitatea instituției, la care au răspuns specialiști din cadrul Serviciului relații publice.
Interesul deosebit manifestat de elevi şi aprecierile exprimate de cadrele didactice participante faţă de organizarea şi desfăşurarea acestui moment inedit, ne determină să luăm în considerare continuarea acestor activităţi de educaţie juridică prin derularea unor activităţi cu genericul „Școala altfel”, care să urmărească conştientizarea importanţei deprinderii cunoştinţelor elementare de drept şi promovarea unei culturi juridice menite să încurajeze, de la o vârstă fragedă, respectul faţă de lege, echitatea socială şi atitudinea civică.
Unitățile de învățământ interesate pot formula cereri în acest sens pentru programarea vizitelor, care vor conține numărul de elevi, persoanele însoțitoare, data și ora, transmise prin e-mail la adresa cac@justice.md sau adela.rosca@justice.md.