A A A

Campania de caritate „Doar din Suflet”

29 Aprilie 2021 | 47

În preajma sfintelor sărbători de Paști, Curtea de Apel Chișinău cu mult drag s-a alăturat  campaniei inițiate de Ministerul Justiției  cu genericul „Doar din Suflet",  consacrată familiilor social-vulnerabile, care întâmpină dificultăți de trai, dificultăți în creșterea și educarea copiilor, familiilor care trăiesc la limita disperării. În acest context la intrarea în holul instanței a fost plasată  o cutie special amenajată prin intermediul căreia doritoritorii pot să contribuie cu bunuri de orice gen care ar fi necesare familiilor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, cum ar fi: produse alimentare nealterabile, haine, accesorii, produse de igienă, cărți, rechizite, jucării, etc., 

Toate aceste acțiuni vin să sensibilizeze societatea, să schimbe percepția acesteia în scopul de a schimba lumea spre bine, de a fi mai buni, mai înțelegători, de a fi mai darnici și mai sinceri, iar toate acestea oferindu-se cu adevărat „Doar din Suflet”, și cel mai important, celor care cu adevărat au nevoie de susținere.

Totodată, să nu uităm niciodată „Efectul cu adevărat al Fericirii consistă în lucruri mărunte, dar oferite necondiționat și, cel mai important, la timp”.

 

Colectivul Curții de Apel Chișinău